Before & After School
Mai mult decât un before și after school. La ARIA STEM GARDEN, fiecare zi este construită în jurul unui echilibru între învățare, explorare, creativitate și timp de calitate, într-un mediu sigur, calm și prietenos.
Programul combină sprijinul educațional cu activități de explorare și dezvoltare a competențelor. Copiii își fac temele cu sprijin, participă la ateliere, descoperă natura și își consolidează autonomia și abilitățile socio-emoționale.
Familiilor care caută un program educațional complet pentru copiii din ciclul primar, de la clasa pregătitoare la clasa a IV-a, cu sprijin școlar și oportunități reale de dezvoltare prin experiențe practice.
Programul se adaptează în funcție de orarul școlar al fiecărui copil.
Se comunică în funcție de intervalul ales, serviciile incluse și necesitățile familiei. Scrieți-ne și vă trimitem varianta potrivită programului copilului.
Locurile sunt limitate, iar formarea grupelor se face în funcție de numărul de solicitări și de programul copiilor. La înscriere avem nevoie de câteva informații.
Ca să putem corela programul cu orarul.
Before School, After School sau program complet.
Unul dintre cele de mai sus sau altul.
Masă, gustare, transport, activități opționale.
Spuneți-ne școala, clasa și intervalul de care aveți nevoie, iar noi vă trimitem oferta potrivită.
The form has been successfully submitted.